JUSTIFICARE. Fostul șef Unifarm, Adrian Ionel, despre organizarea unei proceduri de achiziţie publică, neobligatorie, pentru echipamente de protecție: „Întârzierile în aprovizionare s-ar fi soldat cu pierderi de vieţi omeneşti”

JUSTIFICARE. Fostul șef Unifarm, Adrian Ionel, despre organizarea unei proceduri de achiziţie publică, neobligatorie, pentru echipamente de protecție: „Întârzierile în aprovizionare s-ar fi soldat cu pierderi de vieţi omeneşti”
Directorul suspendat al Unifarm, Adrian Ionel (FOTO: Unifarm SA)
Publicat: 25/06/2020, 18:32

Directorul suspendat al Unifarm, Adrian Ionel, plasat sub control judiciar de DNA sub mai multe acuzaţii de corupţie, susţine că organizarea unei proceduri de achiziţie publică, neobligatorie, ar fi dus la întarzieri nejustificate în aprovizionare, ce s-ar fi soldat cu pierderi de vieţi omeneşti.

Adrian Ionel arată, în comunicatul transmis prin avocaţii săi, citat de Adevărul, că Unifarm „satisface un interes general însă aceasta nu înseamnă că nu acţionează în scopul obţinerii de profit sau că nu îşi asumă pierderile şi riscurile aferente acestei activităţi. Din această perspectivă, şi potrivit cadrului legal existent la nivel naţional, cu respectarea principiilor şi jurisprudenţei europene, am adus la cunoştinţă Direcţiei Naţionale Anticorupţie împrejurarea că CN Unifarm S.A. nu este autoritate contractantă. Drept urmare nu are obligaţia să desfăşoare proceduri de licitaţie publică şi nu îi sunt opozabile dispoziţiile legii nr. 98/2016. Compania Unifarm a răspuns, cu caracter urgent şi prioritar, nevoii disperate de import a unor echipamente de protecţie indispensabile cadrelor medicale în lupta acestora cu pandemia generată de SARS-CoV-2. În aceste condiţii, organizarea unei proceduri de achiziţie publică, neobligatorie potrivit celor de mai sus, ar fi dus la întarzieri nejustificate în aprovizionare, ce s-ar fi soldat cu pierderi de vieţi omeneşti”.

Directorul suspendat al Unifarm, Adrian Ionel: „Nu am solicitat niciunei persoane, vreo sumă de bani sau alte benefici”

Directorul suspendat al Unifarm adaugă că „în acest context a fost perfectată şi executată achiziţia de măşti şi combinezoane aflată în atenţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procedură în care subsemnatul, în calitate de director general al CN Unifarm S.A., am urmărit în permanenţă şi în mod exclusiv doar rapiditatea livrării, decenţa preţului şi calitatea produsului, toate acestea raportate la nevoile interne imediate şi la contextul internaţional”…

„Nu am solicitat în nicio împrejurare, niciunei persoane, vreo sumă de bani sau alte beneficii, pentru mine sau pentru altcineva, în legatură cu vreun import de măşti, combinezoane sau alte echipamente şi nu am determinat sau ajutat vreo persoană să săvârşească o infracţiune”, susţine Adrian Ionel.

„Chiar în condiţiile în care accesul la dosar ne-a fost restricţionat, în data de 23.06.2020, faţă de gravitatea acuzaţiilor, am înţeles să dau o declaraţie în care mi-am expus punctul de vedere, fără a-mi putea pregăti apărarea în raport de conţinutul dosarului de urmărire penală. Urmează ca la dosarul cauzei să administrez probe şi opinii de specialitate care vor sprijini organele de anchetă să ajungă la o concluzie corectă şi adecvată adevărului judiciar”, mai spun directorul suspendat al Unifarm şi avocaţii săi.

„Mulţumesc tuturor celor care au în continuare încredere în mine şi promit să nu îi dezamăgesc”, a încheiat Adrian Ionel.

Acuzațiile DNA la adresa lui Adrian Ionel: Mită de 760.000 de euro pentru un contract de achiziţie de echipamente de protecţie

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat, în urmă cu două zile, că directorul general al companiei de stat Unifarm, Adrian Ionel, este urmărit penal şi a fost plasat sub control judiciar pentru cinci infracţiuni de corupţie:

  1. luare de mită;
  2. abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite;
  3. complicitate la trafic de influenţă;
  4. instigare la fals intelectual;
  5. folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

El este acuzat că a cerut 760.000 de euro pentru atribuirea unui contract de achiziţie de echipamente de protecţie, în timpul pandemiei de COVID-19.

Adrian Ionel a fost suspendat, în data de 24 iunie, din funcţia de director general al Unifarm, distribuitorul de medicamente al Ministerului Sănătăţii, în urma unei decizii a membrilor Consiliului de Administraţie al companiei.

Mandatul lui Adrian Ionel la conducerea Unifarm urma să expire peste mai puţin de 3 săptămâni, pe data de 14 iulie.

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Peste...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Vedetele care vor participa la Survivor România 2025. Vor fi surprize mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cher dezvăluie cine este unicul bărbat celebru care a părăsit-o
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!